Redescoperirea mostenirii culturale

Primul meu contact cu traditia si mostenirea culturala a familiei mele a fost atunci cand am gasit printre lucrusoarele mamei cateva tesaturi specifice zonei Dobrogei. Erau stergare tesute in casa, cu delicate insemne pe care atunci nu am stiut a le descifra. Stiu doar ca am simtit emotia aceea de legatura cu niste oameni pe care nu am apucat sa-i cunosc, bunicii mei. Mama mi-a vorbit despre faptul ca, atunci cand era ea copil, in fiecare casa exista cate un razboi de tesut panza, despre iernile in care femeile coseau singure camasile, fotele, braiele sau maramele pe care le purtau peste an. In casa noastra au existat multa vreme presurile, acele tesaturi din resturi de materiale textile, tinand loc de covoare. Mama avea mereu grija sa aiba presuri noi, curate, le pastra ca si amintire de la mama si bunica ei.

Nu am dat foarte mare importanta atunci acestor lucruri dar, de curand, poate chemata de radacinile si glasul sangelui, interesul pentru aceste obiecte a renascut in mine cu o intensitate pe care o observ cu bucurie si la multi alti semeni ai mei.
In special femeile au inceput sa redescopere cusutul, impodobirea casei, bucatele traditionale devenind acum preocupari de timpul liber ce infrumuseteaza viata noastra moderna.
De aproape un an am descoperit aceasta minunata lume a femeilor ce isi cos singure camasile traditionale, iile. Am admirat o vreme in tacere atat entuziasmul cat si preocuparea si atentia cu care acestea dau nastere unei ii. Pentru ca, am inteles eu, o ie nu se coase pur si simplu, ea se naste.
Etapele de documentare, de alegere cu atentie a panzei, de alegere a cusaturilor si apoi lucrul in sine sunt asemenea unei nasteri. De aceea eu cred ca aceste ii au suflet pentru ca acolo, in acele cusaturi, e si o parte din sufletul celei ce a creat-o.
Primii pasi timizi i-am facut si eu in a coase insemne pe panza si, sustinuta si incurajata de participantele la Atelierele Povestile Iei, mi-am dat seama ca este nu doar o preocupare frumoasa ci si o adevarata meditatie.

6206_10153526450947705_5308997510628122438_n
Cu fiecare impunsatura de ac, cu fiecare nou insemn aparut pe albul panzei, tes ganduri, idei, vise. Fiecare nou obiect aparut din migala mainilor mele imi da o satisfactie pe care putine lucruri materiale pe lumea asta mi le dau.
Ma simt mai bogata sufleteste acum, dupa un an de cand am constientizat aceasta lume minunata a oamenilor preocupati de traditie si imi fac curaj sa ma incumet si eu la coaserea unei ii.
Imi doresc ca, peste ani, dintr-o lada de zestre, dintr-un cufar de familie, sau mai stiu eu ce mijloace moderne de pastrare a mostenirilor de familie, copiii si nepotii mei sa scoata cu aceeasi evlavie cu care o facea mama mea, obiecte lucrate de mine care sa le aminteasca de radacinile lor pe acest Pamant.